Vindecarea și deschiderea inimii


Mi-am dorit ceva mai practic, ceva mai diferit, ceva mai …. altfel, pentru ultima seară pozitivă din an!
Și am obținut: un workshop de kundalini yoga și baie de gong împreună cu Atma Hari.
Am găsit și sala potrivită, asta pentru că trebuiau îndeplinite toate condițiile pentu o desfășurare optimă:
  • Spațiu pentru aproximativ 40 de persoane, pe saltele de yoga/pilates (am fost 44!)
  • Fără trafic din exterior
  • Să fie cald
  • Să aibă un vibe bun
Și am găsit…. La Școala Internațională Baia Mare, cărora nu uit niciodată să le mulțumesc pentru că au fost gazda noastră!

Despre Atma câteva cuvinte, așa cum se descrie și ea:

Marea mea pasiune este dezvoltarea și creșterea la nivel personal și colectiv, a calității noastre ca oameni. Cred că suntem aici să ne bucurăm din plin de viață, să trăim cu pasiune, iubire, sănătate, fericire, pace și succes pe toate planurile.
Prin terapii, workshopuri și cursuri asist oamenii să se reconecteze cu sufletul lor și să facă schimbări pentru a trăi viața pe care și-o doresc și pentru a crea în jurul lor lumea în care vor să trăiască.
Viața m-a dus în India acum 11 ani, unde am studiat 3 ani și am devenit Instructoare certificată de Kundalini yoga, după care m-am mutat în Londra, unde am studiat terapie prin sunet și m-am format ca terapeut și instructor de Theta Healing timp de 7 ani, iar mai apoi în România, unde permit această cunoaștere să înflorească cu iubire.”

Împreună cu Atma am găsit și titlul întâlnirii Vindecarea și deschiderea inimii și cum nimic nu este întâmplător, 44 de oameni frumoși ne-am întâlnit pe 4 Decembrie pentru a lucra la a 4-a chakră, chakra inimii.
Numerologic, karma numarului 4 este: incertitudine, confuzie, ezitare, paralizarea inimii.
Dharma numărului 4 este: conștiența interioară, încredere, alegeri conștiente, angajament, iubire și serviciu pentru binele tuturor.

Am intrat în spațiul inimii noastre pentru a transforma și vindeca aspectele care ne mențin pe frecvența karmică.

Workshopul a început cu câteva exerciții ușoare de yoga, de respirație, specifice. Am făcut o meditație de vindecare și de conștientizare a iubirii a momentului în care ne-am născut, iar apoi, minunata baie de gong, făcându-ne să vibrăm în moduri în care nu am știut că putem.

Am făcut tombola pentru aflarea câștigătorului invitației la Sărbătorește-ți viața! Un eveniment la care am fost extrem de nerăbdătoare să particip și eu și la care o tânără Ancuța, a câștigat invitația.

Mulțumesc mult pentru acest eveniment inedit: participanților, fără voi … nu am fi aici, Atmei, pentru cine este și ce face, Flaviei Zah și echipei Școlii Internaționale Baia Mare, pentru găzduire!

Până pe 15 ianuarie, la următoarea seară pozitivă,
fiți buni,
Roxana Cutureanu

Comentarii